„Deja Vu”, noua piesă a divei columbiene Shakira, cântată în duet cu artistul american Prince Royce și însoțită de videoclipul în care cei doi dansează o „bachata” senzuală, a fost unul dintre cele mai vizualizate clipuri din acest sfârșit de săptămână, potrivit ziarului spaniol La Vanguardia, citat de Agerpres.
Fanii cântăreței columbiene așteptau cu mare nerăbdare clipul, nu doar pentru a o vedea pe artistă unduindu-și șoldurile în ritm de bachata, ci și datorită zvonurilor suscitate de o poză recentă care sugerează că ar fi însărcinată.
În videoclip, Shakira își arată din nou abilitatea de a-și mișca șoldurile cât mai senzual pe ritmul acestui dans.
Cum era de așteptat, videoclipul a fost unul dintre cele mai vizionate din acest sfârșit de săptămână. În doar 24 de ore, „Deja Vu” a primit peste 11 milioane de vizualizări.
Un hit care se adaugă celorlalte succese lansate de Shakira în ultimul an, precum „Chantaje” — în colaborare cu Maluma — care s-a poziționat timp de câteva luni pe primele locuri ale celor mai ascultate piese, notează La Vanguardia.